22 aprilie-Ziua Internațională a Mamei Pământ

Sursa foto: NASA

În fiecare an, la 22 aprilie, este sărbătorită, Planeta noastră, Pământul, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ, declarată sărbătoare oficială de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), în 2009.

Această zi a fost aleasă pentru a atrage atenția asupra importanței protejării mediului și conservării naturii.
An de an peste 500 milioane de oameni din mai mult de 175 de ţări sărbătoresc Ziua Pamântului, acesta fiind cel mai important eveniment de mediu care simbolizează lupta împotriva poluării şi problemelor climaterice.

„Mama Pământ ne cheamă la acțiune. Schimbările climatice, schimbările antropice ale naturii, precum și acțiunile inacceptabile care încalcă biodiversitatea accelerează distrugerea planetei. Ziua Internațională a Mamei Pământ își propune să reamintească faptul că fiecare dintre noi își datorează existența planetei și ecosistemelor sale. În această zi internațională, trebuie să realizăm cu toții că lumea are nevoie de o economie mai durabilă, care să funcționeze în beneficiul oamenilor și al planetei”, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al ONU.

Un studiu realizat în acest domeniu, care a cuprins concluziile a peste 1.300 de experti din 95 de ţări, demonstrează că maniera în care au fost până acum exploatate resursele naturale, de la petrol la lemn, pune sub semnul întrebării însăşi posibilitatea Terrei de a asigura supravieţuirea generaţiilor viitoare.

De asemenea, felul în care societatea şi-a asigurat în ultimii 50 de ani rezervele de hrană şi apă potabilă a dus la o adevarată degradare a mediului înconjurător.

Astăzi şi motorul de căutare Google a venit cu un şir de imagini care arată cât de mult s-a schimbat Planeta Pământ în decursul anilor.

Pentru prima data această zi a fost celebrată 1a 22 aprilie, 1970 în SUA la inițiativa senatorului Gaylord Nelson, primul care a propus și organizat această manifestare de amploare dedicată Теrrii (20 mln de participanți).

Editor: Gabriela Boxan

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *