VIDEO | De la ”Relații Internaționale” la o frumoasă carieră muzicală. Cine este ungheneanca despre care s-a vorbit mult în aceste zile

Este originară din satul Pîrlița. Chiar recent, și-a făcut debutul în lumea muzicii populare cu o piesă frumoasă: „Mama mea cu suflet blând”.
Versurile și muzica au fost scrise de interpreta Mihaela Tabură, iar aranjamentul orchestral a fost făcut de Edgar Ștefăneț, împreună cu orchestra „Fluieraș”.
”Este o realizare care înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales că a fost un vis să-i dedic o piesă mamei mele, care m-a susținut mereu și-mi este alături în toate proiectele pe care mi le propun”, a spus Cristina Bejenaru pentru ”Expresul”.
Piesa are și un clip video. Toată acțiunea a fost filmată la Muzeul „Casa Părintească” din Palanca, raionul  Călărași. În videoclip apare mama Cristinei, dar și fratele mai mic.
De ținuta Cristinei a avut grijă Vera Buzovoi, directoarea Muzeul din Pîrlița, împreună cu cei de la Casa Raionala de Cultură Pîrlița, cu Elena Grosu de la Centrul de Creație Ungheni, cărora interpeta le-a mulțumit pentru susținere.
Cristina Bejenaru a absolvit Școala de Arte ”Doina și Ion Aldea-Teodorovici” din orașul Cornești, filiala Pîrlița, unde a studiat vioara.
Fiindcă Dumnezeu a înzestrat-o cu o voce frumoasă, ea și-a pus-o în valoare și, de-a lungul anilor, a fost câștigătoare a numeroase concursuri muzicale, adunând trofee după trofee.
”La vârsta de șase ani, pentru prima dată am interpretat un cântec popular. Cea care mi-a altoit dragostea pentru tradiții și folclor este chiar mama mea, Jana Bejenaru. Ea mi-a ghidat pașii în această lume frumoasă a muzicii populare. Am fost și membră a cercului de folclor de la Centrul de creație a copiilor din Ungheni, unde mi-am dezvoltat capacitățile interpretative”, a povestit  Cristina Bejenaru.
Deși muzica a fost mereu pe primul loc, ea a decis, la un moment dat, să facă și altceva. Astfel, a absolvit Facultatea Relații internaționale de la Institutul de Relații Internaționale, iar masteratul și l-a făcut la Academia de Administrare Publică de pe lângă Președinte.
Cu toate acestea, nu a renunțat la pasiunea sa, muzica populară.
”Pentru viitor pregătesc noi melodii și sper din suflet să placă publicului și să se regăsească în creația mea”, a spus, la final, Cristina Bejenaru.
Vedței clipul ”Mama mes cu suflet blând”

Tot în aceste zile, o altă pîrlițeancă, Carolina Gorun, și-a lansat un nou videoclip – la piesa ”Ochii tăi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *