Ungheniul se va alege cu încă un monument. Al cui va fi și unde va fi amplasat

Aici va fi instalat noul monument

La început de decembrie, Guvernul a aprobat decizia privind edificarea în orașul Ungheni a monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, se anunță într-un comunicat remis presei.
Potrivit aceluiași comunicat, ”cheltuielile pentru lucrările de executare și instalare, precum și pentru amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din donațiile angajaților Direcției Regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”.
Monumentul își va găsi locul în fața noului sediu al Direcției Regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Reamintim că acel sediu a aparținut, până nu demult, Băncii de Economii.
După ce s-a instalat acolo noua instituție, a și început să facă demersurile necesare în vederea edificării unui monument în față.
Arhitectul-șef al orașului Ungheni, Vlad Savin, susține că, în primăvara anului curent, Consiliul municipal a luat decizia privind intenția Direcției Regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră de a edifica un monument în fața noului sediu.
Conform Legii cu privire la monumentele de for public, următoarea etapă este adoptarea unei hotărâri de Guvern. Iată că și această etapă deja a fost trecută.
”Urmează avizarea de către comisia privind evaluarea ținutei artistice și compoziționale”, a explicat arhitectul-șef.
Deocamdată, nu se cunoaște cine va fi autorul acestei lucrări și nici care vor fi costurile.
Se știe, însă, că monumentul va fi realizat la scara 2:1 și va fi din piatră.
Fiind întrebat când ar putea fi gata un astfel de monument, Vlad Savin nu a putut oferi nici măcar un termen aproximativ. ”Depinde de complexitatea lucrărilor”, a făcut dânsul o remarcă.
Atâta timp cât nu este realizată schița monumentului, nimeni nu se va încumeta să spună când monumentul va fi gata.
Iar Ștefan cel Mare
În prezent, la Ungheni, ca de altfel în majoritatea localităilor din Republica Moldova, există o stradă în numele lui Ștefan cel Mare. Există deja și multe monumente sau busturi ale domnitorului.
Mai e nevoie oare încă de unul?
”Este o tendință a structurilor militare, care s-au legat de Ștefan cel Mare. Până la urmă, e dreptul lor să vrea un monument anume al acestui domnitor”, a subliniat Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, după care a specificat: ”Ceea ce ar trebui să ne atragă atenția este calitatea viitoarei lucrări, căci, în ultima perioadă, toți pricep în cultură și toți știu unde și ce să realizeze și să instaleze, fără să respecte cerințele de rigoare. Nu trebuie să ne batem joc de personalitățile noastre”.
Reamintim că Ungheniul are, la ora actuală, peste 70 de sculpturi, majoritatea realizate în piatră în cadrul celor șapte ediții ale Taberei de sculptură. Totodată, există un bust al lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Ion Zderciuc în bronz. Există și un bust al lui Gheorghe Asachi, realizat de Dumitru Verdianu, dar și un barelief din bronz al lui Ion Creangă, realizat de același sculptor. Mai există și un bust al lui Grigore Vieru, despre care Vasile Iucal a menționat că e de o calitate îndoielnică.
Urmează să fie instalat, în anul care vine, un bust al lui Dimitrie Cantemir în fața bibliotecii care-i poartă numele. Și, se pare, bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. ”Nu are o semnificație importantă și nici nu e o surpriză pentru Ungheni”, a spus, la final, istoricul cu referire la această lucrare, după care, însă, a concluzionat: ”Poate chiar va ieși ceva frumos”.
De notat că Nisporeniul are un monument impunător al lui Ștefan cel Mare și Sfânt în piața care îi poartă numele, iar Călărașul – un bust, instalat în scuarul Consiliului Raional.

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *