Fondatoarea ”Academiei copiilor”. La ai săi 30 de ani are cu ce se lăuda

Deja al doilea an, copiii vin cu drag la ”Academia copiilor”. Fondatoarea acestui centru unical în Ungheni este Natalia Sajin, o tânără cu mult spirit de inițiativă și energie.
Este originară din Ungheni. A absolvit Facultatea de pedagogie a Universității ”Ion Creangă” din Chișinău. Este o soție fericită și mamă a doi copii. Visul de a avea o academie a copiilor îl are încă din școală, de pe vremea când era președinta Consiliului Local al Tinerilor.
Anume atunci, în anul 2007, vizitase, împreună cu alți tineri consilieri din Ungheni, orașul francez Niort. Acolo a văzut un centru cu activități și distracții pentru copii și adolescenți. ”Mi-am zis atunci: cât de bine ar fi să avem un astfel de centru și la Ungheni.Nu am renunțat la idee până nu am transpus-o în practică”, povestește Natalia.
Nu a fost simplu. ”Pentru început, am adus de acasă tot de ce aveam nevoie pentru activitate: calculatoare, imprimantă, cărți. Am împrumutat scaune, mese, m-am străduit să angajez cele mai bune cadre didactice. Pe 5 iunie 2016, am început activitatea”, își amintește.
A trecut prin multe încercări și greutăți, dar nu a cedat. ”Azi avem rezultate frumoase!”, declară sus și tare.
La ora actuală, Centrul de formare pentru copii ”Academia copiilor” are 50 de beneficiari de diferite vârste, începân cu un an și jumătate și terminâbnd cu 12 ani. Alături îi este o echipă de oameni activi și instruiți.
”Academia copiilor a fost concepută pentru a veni în ajutorul copiilor, pentru a le oferi un suport psihologic și educativ, pentru a descoperi talente, a dezvolta capacitățile și potențialul lor de la o vârstă fragedă. Diversitatea serviicilor noastre îi ajută să înțeleagă de mici ce le este mai aproape și mai pe plac”, a făcut o remarcă Natalia Sajin.
O nouă experiență, datorită ODIMM
Natalia recunoaște că, după câteva luni de activitate, își dorea deja schimbări, vroia să achziționeze echipamentul și mobilierul necesar, care să-i permită să-șiextindă activitatea. Problema cea mare, însă, era lipsa banilor. Astfel, ajunge să se implice în scrierea proiectelor. Ceva nou, dar nu și imposibil.
Înainte de a-și iniția afacerea, ea a participat la unul din programele Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), unde a învățat multe lucruri utile.
A aplicat și pentru Programul ”Femei în afaceri”.
”Mi-a fost ușor, căci am înțeles cu ce se ”mănâncă” și ce este, de fapt, antreprenoriatul. ODIMM mi-a oferit șansa de a face un pas înainte și de a-mi dezvolta atât afacerea, cât și abilitățile de manager”, a afirmat.
Primul proiect câștigat
Știa exact de ce are nevoie, iar cunoștințele acumulte au ajutat-o în elaborarea  planului  de afaceri. În plus, alături i-a fost și familia. În 2018, obține 150 mii de lei, bani nerambursabili în cadrul programului ”Femei în afaceri”, gestionat de ODIMM.
”M-am bucurat să aflu că dintre cele 300 de dosare depuse a fost acceptat spre finanțare dosarul meu. Cu banii oferiți ne propunem să cumpăram echipamente, de care chiar avem mare nevoie. Totodată, vom lansa o pagină web, vom contribui la perfecționarea cunoștințelor angajaților noștri”, spune.
Este mândră de ceea ce a reușit și nu se oprește aici. E convinsă că succesul în afaceri presupune pregătire, disciplină și multă muncă.
P.S. Păreri la rece
Alexandru Ambros, primar: ”Atunci când e vorba de copii, asemenea idei, inițiative și realizări ne bucură foarte mult. Chiar dacă nu există în Ungheni instituții de învățământ superior, iată că avem o academie – Academia Copiilor. E o idee bună, care va da o culoare deosebită orașului”.
Irina Calutu, angajată: ”Activitatea în academie este și frumoasă, și calitativă. Grupele, fiind formate din maximum opt copii, avem posibilitatea să lucrăm individual cu fiecare copil și să obținem rezultatele scontate. Programul este flexibil, iar condițiile de munca sunt create atât în avantajul copiilor, cât și al angajaților”.
Iulia Dubangiu, părinte: ”Pentru noi, părinții, este importantă siguranța copiiilor noștri. Personal, stau liniștită când îmi duc copilul la academie și știu sigur că i se va acorda atenție maximă. Ceea ce se face aici e deosebit și eu văd cum progresează copilul meu zi de zi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *