Nu e la prima abatere, iar rudele sus-puse, cică, îl acoperă

Rounded physical 3d map of Boghenii Noi in Ungheni, Moldova.

Pe 10 februarie, la redacție a venit o scrisoare, semnată de un locuitor al satului Boghenii Noi.
Iată conținutul acelei scrisori:
Un bărbat din satul Boghenii Vechi, raionul Ungheni, a împușcat în piciorul unui tânăr. Cazul a avut loc la 7 februarie, în jurul orei 01.30.
A. F. (în scrisoare e menționat numele complet, dar, din motive de etică, am lăsat doar inițialele – nota red.) se afla în vizită, unde a avut o dispută cu un tânăr de 29 de ani. În timpul conflictului, el a ieșit, iar peste câteva minute s-a întors cu o armă în mână și a împușcat în piciorul tânărului. Victima  a fost transportată cu ambulanța la Spitalul raional Ungheni.
Ofițerii de poliție au constatat că A.F. a fost în posesia armei în mod legal, deoarece este membru al Asociației Vânătorilor și Pescarilor.
În urma acestui incident, ies la iveală câteva neclarități: acest bărbat nu e la prima abatere de la lege – sunt cunoscute cazuri de maltratare în familie, e caracterizat drept un om agresiv, e șomer, alcoolic. Având acasă trei copii minori, pe ce mijloace financiare întreține familia? De ce are permis de portarmă?
Cel mai revoltător e că rudele sale nu iau măsuri contra nelegiuirilor lui. Din contră, îl susțin și îl acoperă în fața organelor de drept.
Primarul comunei Boghenii Noi, Gheorghe Filipovici, este unchiul individului, iar consilierul raional Victor Filipovici – verișorul lui. Având posturi înalte, ei sunt în putere să acopere orice încălcare de lege a rudei lor.
Oare va fi pedepsit de această dată sau rudele iarăși o să-l ajute să se eschiveze de la răspundere?”.
L-am contactat telefonic pe primarul Gheorghe Filipovici. Dânsul a declarat că persoana acuzată nu este ruda sa. ”Poate în a zecea genarație, cine știe”, a făcut o remarcă, după care a recunoscut că-l cunoaște foarte bine pe acel bărbat, în vârstă de 37 de ani. De mic a rămas orfan, practic a crescut de unul singur. În prezent, lucrează, are grijă de cei trei copii ai săi. ”În ultima vreme, văd că s-a apucat de gospodărie. Nu zic că-i cheie de biserică, dar nu-i dintre cei mai răi”, a precizat primarul, după care a specificat: ”Dacă a greșit, o să răspundă. Eu nu iert și nu acopăr nici un fel de infracțiune, fie și a fratelui meu”.
L-am telefonat și pe Victor Filipovici. Dânsul a recunoscut că cel bănuit este ruda sa. ”De ce să nu recunosc? Da, este verișorul meu. El are mintea sa în cap, eu nu am timp să merg să vorbesc cu el, sunt la serviciu. O să răspundă pentru ceea ce a făcut, dacă va fi găsit vinovat”, a spus, după care a adăugat: ”Parcă nu are un comportament ieșit din comun, nu știu ce s-a întâmplat”.
Victor Filipovici a mai spus că nici măcar nu a știut despre acest caz și că a auzit ulterior de la cineva.
Ce spune poliția?
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Ungheni, Lilia Covaliov, a fost inițiată o urmărire penală pe acest caz. Deocamdată, se acumulează probe, iar bărbatul urmează să fie pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă. ”Se face expertiza medico-legală, urmează să fie audiați cetățenii, martorii și apoi se va decide în baza cărui articol va fi pedepsit, dacă va fi găsit vinovat”, a explicat Lilia Covalov.
Când materialul deja era gata, ne-a telefonat un alt locuitor al satului Boghenii Vechi și ne-a invitat în ospeție, ca să discutăm cu localnicii, care, cică, ne vor spune mult mai multe despre acel bărbat și faptele sale. Oamenii, a mai zis persoana de la celălat capăt al firului, nu cred că se va face dreptate și se tem că, într-o bună zi, dacă nu va fi pus capăt fărădelegilor sale, ar ăputea să se întâțmple și o tragedie.
Redacția ”Expresul” va urmări cu atenție acest caz și finalitatea sa.

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *