Bogdan are nevoie de ajutor

Un băiat vesel, deștept și plin de viață. Merge la școală, îi place limba română și adoră să facă puzzle. La prima vedere, e o viață obișnuită a unui puști de 9 ani, dar nu e așa.
La vârsta de cinci ani a fost diagnosticat cu distrofie musculară pogresivă.  E o poveste de viață cu gust amar, dar în gând și suflet cu speranța.
În anul 2007, în familia Carolinei și a lui Eduard Său din Ungheni s-a născut Bogdan. Mama  povestește că micuțul, imediat ce s-a născut, a fost trimis la terapie intensivă. Peste un an și trei luni,  când încerca să facă primii pași, părinții au observat ceva nu e în regulă. ”Avea un mers legănat. Puțin mai târziu, ne-am dat seama că e o problemă. Ne-am adresat la medic. Din medic în medic,  aici la Ungheni, apoi la Chișinău, am făcut multe investigații, ca în anul 2011, să aflăm că Bogdan suferă de distrofie musculară progresivă”, povestește Carolina Său.
A fost o lovitură pentru toți. Distrofia musculară este un grup de afecțiuni rare ereditare, caracterizate prin deteriorarea progresivă a mușchilor corpului, antrenând slăbiciune musculară și invaliditate.
Viața merge înainte…
Chiar dacă nu e ușor, chiar dacă nu mai poate merge de unul singur, Bogdan e optimist, frecventează școala și are mulți prieteni.
”Câțiva anișori am mers, încet, dar sigur. În această vară a încetat să mai meargă. Facem proceduri de kinetoterapie, dar, din păcate, de unul singur nu mai merge. Dar el își dorește la școală și copiii sunt foarte buni cu el”, povestește mama. De aceea părinții și fac eforturi, ca Bogdan să meargă la școală. Are nevoie de multă atenție.
”Sperăm să găsim în străinătate medici, care să ne ajute cumva să-l menținem cât de cât în formă.  Vreau să-l văd și peste ani măcar așa, să-mi poată spune ceva”, zice mama. Părinții își dau bine seama ce înseamnă aceasta boală. Au nevoie de ajutorul oamenilor, de susținerea lor, inclusiv financiară.
Și mama, și tata copilului muncesc la Ungheni. Mama – inspector în Serviciul Poliției de frontieră Sculeni, iar tata – în construcții. Venitul pe care-l au cei doi e mult prea mic pentru a-i oferi lui Bogdan tot de ce are nevoie: vitamine și siropuri de tot felul, proceduri kinetoterapeutice. ”Recent, am procurat dispozitive, care-l ajută pe Bogdan să se deplaseze. Este vorba de un corset ca să-i mențină coloana vertebrală și alte două  – pentru picioare. Acest set costă aproximativ 600 de euro și trebuie schimbat odată cu creșterea băiatului. Cu salariile noastre…”. Carolina face o pauză. Ce ar mai putea spune?
Ce-și dorește Bogdan?
Am discutat cu el. Mai mare dragul de așa copil. Îi place să facă puzzle, de mic le face, îi place limba română și mai are o colecție de mașini acasă. L-am întrebat ce ar vrea să-i aducă Moș Crăciun? Ne-a mărturisit că-și dorește o surioară, pe care să o cheme… Speranța. Și l-a mai rugat pe moșul să-i aducă un telefon.
Alături de părinți
O mână de ajutor le-a întins părinților cei de la Centrul de zi pentru copii și tineri ”Casa pentru toți” din Ungheni. Am discutat cu Elena Burlacu, kinetoterapeut, și Nina Enei, pedagog-psiholog. Ambele îl cunosc bine pe Bogdan. ”Noi facem tot pentru a stopa avansarea bolii, de a nu lăsa mușchii să devină din ce în ce mai leneși. Bogdan e un băiat bravo și-l văd că luptă. De multe ori îmi dau seama că-l doare, dar el tace”, spune  Elena Burlcau. ”E un băiat deștept și cu mult optimism. Am început cu el de la primele silabe. Acum suntem mândri de el că s-a inclus în școală și are succese”, zice și Nina Enei.
Dar e prea puțin. Părinții cer ajutor pentru a-l putea ajuta pe Bogdan să se bucure de viață în continuare. Sunt convinși că fiul lor este puternic și va rezista greutăților vieții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *