Bibliotecar pentru o zi…

În fotografie: Lucia Bacalu – pe post de bibliotecar, Ina Landa – pe post de utilizator al bibliotecii
În fotografie: Lucia Bacalu – pe post de bibliotecar, Ina Landa – pe post de utilizator al bibliotecii

Miros de cărți vechi și noi, bătăi de cap cu fișe și statistici de tot felul, cărți aranjate la locul lor, planificări, căutare de informații, întîlniri și discuții cu diverși oameni … Acestea sînt ingredientele de bază ale unei zile de muncă a bibliotecarului. Dar cîte alte lucruri mai trebuie să facă!
În pielea bibliotecarului, în aceste zile, s-au simțit și cîteva dintre persoanele mai cunoscute ale Ungheniului. Inițiativa i-a aparținut Alei Mutilica, şefă serviciu la Biblioteca raională “Dimitrie Cantemir” din Ungheni.
Startul a fost dat de Lucia Bacalu, directoarea ziarului ”Expresul”. Pe 1 septembrie, de dragă dimineață, ea a venit la bibliotecă, ca să fie, pentru o zi, bibliotecar. ”Nu este ceva foarte nou pentru mine. La începutul carierei mele profesionale, am lucrat, un an și jumătate, bibliotecară. Sper să mă descurc”, a declarat dînsa. S-a așezat la masa de lucru și a început cu număratul. Zilnic, bibliotecarele trebuie să ducă evidența cărților împrumutate și a frecvenței. S-ar părea că e simplu, dar ai nevoie de mare atenție. Trebuie să stabilești din ce categorie face parte un document sau altul, în ce limbă e scris, care le este codul…
”Grație acestor statistici, știm cîți utilizatori am avut în fiecare lună, care cititori sînt cei mai activi, ce cărți sau autori sînt cei mai solicitați de public”, spune Ala Mutilica.
Nu a reușit să ducă numărările pînă la capăt, că au și început a veni cititorii. Unii știu ce vor, altora trebuie să le propui tu ceva de citit, după gusturile lor.
La un moment dat, surpriză! La bibliotecă a venit și colega noastră, Ina Landa. Vă asigurăm, nu a fost nimic regizat. A întors cărțile împrumutate anterior – ”Frații Karamazov” de Dostoievski. Și-a dorit altele. Chiar dacă are acasă doi copii, unul dintre care nu a împlinit nici un an, chiar dacă, pe deasupra, și-a reluat activitatea de muncă, ea reușește să mai citească. De data aceasta, Lucia Bacalu i-a propus cîteva cărți din literatura română, dar și universală, iar Ina le-a luat cu plăcere.
La un moment dat, masa s-a umplut cu cărți returnate de cititori. Ce facem? Le ducem la locul lor! Credeți e simplu să le găsești locul pe sutele de rafturi între miile de alte cărți? Dacă știi cum, e simplu. Există anumite reguli în acest sens. Dar trebuie să te miști ca o furnicuță, ca să le dovedești pe toate.
La final, Lucia Bacalu a declarat: ”Mi-a plăcut această activitate. Dacă aș avea timp liber, cu siguranță aș veni aici ca voluntar. Cine știe, poate, într-o bună zi, o voi face.”. Ala Mutilica, la rîndul ei, a subliniat că Lucia Bacalu s-a descurcat foarte bine. Pe nota zece.
În calitate de bibliotecar s-a produs și Tereza  Cazac, directoarea Școlii de muzică din Ungheni.
”E o profesie interesantă, plină de cunoștințe, scriitori, cărți, multă lectură. Un bibliotecar trebuie să cunoască tot ce se întîmplă în biblioteca sa. Nu e simplu, dar e frumos să te afli în mijlocul cărților. Și încă ceva: un bibliotecar care-și dorește mulți cititori, trebuie să fie carismatic, să se bucure de autoritate. E ca și un medic, dar al sufletului”, a mărturisit Tereza Cazac.
Urmează să treacă acest test și Ludmila Guzun, președinta raionului, și Lidia Crăciun, directoarea Spitalului Raional, dar și alte personalități.
Proiectul ”Bibliotecar pentru o zi” este derulat în cadrul Festivalului Național al Cărții și Lecturii.

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *