Spiritele se încing: cine va conduce raionul?

Imagine: albasat.md
Imagine: albasat.md

Cîțiva nisporeneni, înarmați cu pancarde și amplificatoare de sunet, au protestat marți, 30 iunie, în fața Consiliului raional. Astfel ei au dorit să-și exprime dezacordul cu activitatea reprezentanților Partidului Democrat din raion.
Protestatarii au ieșit cu placate ce purtau mesaje gen: ”PD, nu uita: pe toți nu-i poți cumpăra!”, ”Consilieri, de votul vostru depinde viitorul nostru!”, în speranța că proapseții aleși raionali îi vor auzi. În scurt timp, urma să aibă loc ședința Consilului raional în noua sa componență.

Protestatarii le-au solicitat formațiunilor care au obținut mandate în Consiliul raional Nisporeni să nu facă alianță cu Partidul Democrat, menționează albasat.md.

”Nu vrem la conducerea raionului reprezentanții Partidului Democrat, fiindcă ajunge  atîta democraţie mimată. Noi nu vrem să fim conduşi de aceşti aşa-numiţi democraţi”, a declarat pentru televiziunea locală unul dintre protestatari, Victor Ulinici.
Referindu-se la solicitările protestanților, reprezentantii formațiunilor politice ce au acces în Consiliul raional spun că, deocamdată, nu este vorba de nici o coaliție. ”Vreau să fie clar pentru toţi: Partidul Comuniştilor  nu face alianţă cu nimeni. Noi vom vota toate chestiunile de interes  sporit pentru cetăţenii  raionului”, a menționat pentru ”Albasat TV” Ion Ţugulea, liderul comuniștilor din raion.
Și Vasile Bîtca, liderul organizației teritoriale a PDM Nisporeni, susține că, deocamdată, nu a fost luată nici o decizie de constituire a vreunei coaliții. ”Pe ordinea de zi a ședinței e o singură chestiune: constituirea Consiliului raional Nisporeni. Nu există nici o decizie în fracţiunea PDM pentru a constitui azi o coaliție cu cineva. Noi sîntem 15 consilieri și am venit să primim mandatele de consilier”, a spus dînsul.
Pentru că nu au fost prezenți două treimi din consilieri, așa cu  prevede legea, ședința Consiliului raional Nisporeni nu a putut avea loc. Este deja a doua tentativă eșuată. ”Iată atitudinea consilierilor care nu sînt prezenti aici astăzi. Eu cred că fiecare dintre ei trebuie să conștietizeze că e de datoria lui să fie prezent la ședință”, a făcut o remarcă Vasile Bîtca.

Următoarea ședință, a treia la număr, a fost anunțată pentru sîmbătă, 4 iulie. Pentru a fi declarată deliberativă, este suficientă, la a treia tentativă, prezența a 50%+1 din consilieri. La primele două ședințe s-au prezentat 20 de consilieri din numărul total de 33. Pentru cvorum era nevoie de 22 de consilieri.

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *