Trei frumuseți, trei grații și toate de la același liceu

pag. 1Acum se poate spune cu certitudine: Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni are cele mai frumoase fete. Asta, după ce trei eleve de aici au cîștigat titlurile de ”Miss Ungheni” și ”Vicemiss Ungheni”, la concursul din 10 mai curent.
”Am fost și eu prezentă la concurs. Eram sigură că cineva de la liceul nostru va cîștiga. Mă bucur foarte mult că trei eleve de-ale noastre au obținut locurile premiante. Pentru liceul nostru este o onoare. Vreau să zic că fetele au meritat aceste titluri, pentru că, în afară de faptul că sînt frumoase, mai sînt și inteligente, și active”, a menționat Lidia Covali, directoarea Liceului ”Vasile Alecsandri”.
Ana-Maria Mînzatu a fost declarată ”Miss Ungheni 2015”, iar colegele ei, Adriana Popovici și Doina Cobasnean – ”Vicemiss Ungheni”. Concurența a fost mare, căci pe podium au ieșit 16 dintre cele mai elegante și mai grațioase domnișoare din Ungheni. În plus, au trebuit să treacă prin adevărate probe de foc, ce le-au testat frumusețea, rafinamentul și inteligența.
Cîntece, dansuri, focuri de artificii, de toate au fost la această confruntare a frumuseții. Concursul a fost organizat de Palatul Culturii, în parteneriat cu Primăria Ungheni și Biroul ”Miss Moldova”.
”Sînt impresionată, și nu doar pentru că am învins, ci pentru că am acumulat o gamă largă de emoții positive, am devenit mult mai încrezută în propriile forțe. Și celelalte domnișoare au fost  bravo. Am devenit foarte apropiate, cu unele chiar ne-am împrietenit”, a spus Ana-Maria Mînzatu. Ea ne va reprezenta, în acest an, la concursul național ”Miss Moldova 2015”. Reamintim că ”Miss Ungheni 2013”, Alexandra Căruntu, a obținut, ulterior, și titlul de ”Miss Moldova 2014”.
În acea zi, și-a ales favorita și publicul. Astfel, titlul de ”Miss Simpatia Publicului” a mers spre  Nicoleta Gujea de la Colegiul de Medicină din Ungheni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *