Fulgii sufletului să zîmbească

Ala MutilicaE iarnă și e frig afară. Dar parcă e mai frig în sufletele noastre. Nu știu cum voi, dar eu am cam obosit de non-mesajele transmise în ultima perioadă de cei ce astăzi conduc vremelnic magica istorie. Am cam îngheţat în lunga iarnă a învrăjbirii noastre.
A sosit timpul pentru puțină aducere aminte despre ceea ce generațiile trecute au ridicat la nivel de artă, e timpul să ne reîncălzim sufletele biciuite de urgia îngheţului.
Iarna, pentru mine, înseamnă rememorarea unor frînturi de copilărie, în care mă văd zburînd pe o sanie sau aruncînd cu bulgări de zăpadă. Înseamnă frînturi din zilele în care nu-mi păsa că stau în nămeți și că după asta vor urma zile de tuse. Înseamnă amintirea unei copilării parcă din altă viață…
La oraș e greu să o gasești. Nici măcar nu sîntem siguri că vrem să o găsim. Știind asta, copilăria se ascunde de noi. La oraș, ea are doar bucurii mărunte. Pe la sate, însă, e la ea acasă.
Iarna are nevoie de chiote și zbor, de bătaie cu bulgări, de obraji roșii și mîini înghețate, de un brad împodobit, de miros de cozonac și colinde.
Știe iarna ce știe. E meritul ei că reușește să ne facă să redescoperim în noi bucuria copilăriei. Ea are nevoie de asta, altfel nu poate exista!
Dar noi, cu indiferența noastră, o facem să se teamă și să se ascundă, apoi regretăm bucuria iernilor din copilăria noastră. În nebunia care se numește viață, de multe ori mă întreb dacă omul într-adevăr evoluează?
Dacă imaginea care definește evoluția omului este cea pe care o am astăzi în fața ochilor mei, atunci ar trebui să plîngem pentru ce va fi mîine.
Banii au ajuns să ne controleze viața pas cu pas. Nici nu e de mirare, cînd în toate domeniile corupția a atins cote maxime. Ne hrănim mintea cu ignoranță și indiferență. Ne închinăm propriului confort și sîntem uimiți că lumea în care trăim este un haos total. Degeaba avem legi, degeaba avem școli, degeaba există educație, degeaba…
Nu scriu pentru cei orbi și nu strig pentru cei surzi, ci pentru cei ce și-au păstrat demnitatea      nepătată.
Știi, cititorule, care este unul dintre cele mai complicate lucruri în ziua de azi? Este să trăiești în prezent. Ne facem mereu planuri pentru un viitor mai mult sau mai puțin apropiat: ce mîncăm la cină, cine plătește facturile luna viitoare, ce e de făcut dacă promovarea aia nu mai vine? Trăim și în trecut, analizîndu-ne greșelile. Prezentul e gol, în timp ce noi ne zorim pașii, pregătiți să luăm în primire ceea ce urmează să ni se ofere.
Antistene, un filosof grec, spunea că în unele regiuni îndepărtate frigul este atît de atroce, încît cuvintele îngheață imediat cum sînt pronunțate.
Ele au nevoie de timp pentru a fi dezghețate și a putea fi auzite. Se poate întîmpla ca unele cuvinte rostite iarna să fie percepute abia cînd vine vara. La noi e iarnă veșnică…
M-a impresionat o afirmație dintr-un film: ”Pămîntul se învîrte pentru că noi toți zîmbim…”. Mă  tem ca Pămîntul, în prezent, stă în loc, iar noi trebuie să reînvățăm să zîmbim.
”Un ucenic și-a întrebat bătrînul dascăl: Cîte feluri de oameni sînt?. Bătrînul i-a spus: Sînt patru soiuri de oameni: cei care știu și știu că știu – aceștia sînt învătații; cei care știu, dar nu știu că știu – aceștia sînt visătorii și trebuie treziți; cei care nu știu și știu că nu știu – ei trebuie ajutați să învețe; cei care nu știu și nu știu că nu știu – aceștia sînt neghiobii, pentru care nu mai e mare lucru de făcut”.
P.S. ,,Omul este singurul animal care știe că trebuie să moară. Și asta i-a dat lacrima. Dar este, în același timp, singura ființă care știe că știe acest lucru. Și asta i-a dat zîmbetul”.
Ala Mutilică


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *